COMUNICAT DE PRESĂ
6 octombrie 2017
Zeci de producători agricoli autohtoni urmează să-şi ofere spre vânzare produsele, marţi, începând cu ora 10.00, în Piaţa Centrală din Craiova, cu ocazia Zilei naţionale a produselor agroalimentare româneşti.
„Având în vedere importanţa acestui eveniment, vom pregăti în Piaţa Centrală din Craiova un spaţiu amplu, amenajat în stil rustic şi destinat producătorilor agricoli, în vederea expunerii spre comercializare a produselor agroalimentare obţinute în propriile gospodării”, a declarat Alin Mărăcine, administrator / director general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.
Sărbătorită pentru prima dată în acest an, pe 10 octombrie, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti a fost institută prin Legea nr. 168 din 12 iulie 2017. Potrivit expunerii de motive a proiectului întocmit de iniţiatorii actului normativ, stabilirea acestei sărbători are drept menire stimularea producătorilor autohtoni, „prin valorificarea propriilor produse către consumatori şi stimularea acestora pentru a produce calitativ şi cantitativ pentru viitor”.
Adrian DINU – Purtător de cuvânt
SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL