10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti

COMUNICAT DE PRESĂ

8 octombrie 2018

10 octombrie – Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti

SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL marchează şi în acest an, pe 10 octombrie, Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti. Cu această ocazie, producătorilor agricoli autohtoni li se va oferi o suprafaţă mult mai extinsă pentru a-şi expune spre vânzare produsele, miercuri, începând cu ora 10.00, în Piaţa Centrală din Craiova. Legume şi fructe de sezon, lactate şi brânzeturi, preparate din carne, dar şi miere ori fructe uscate, vor fi oferite cumpărătorilor într-o gamă variată şi la preţuri pentru orice buzunar.

Având în vedere importanţa acestui eveniment, vom pregăti în Piaţa Centrală din Craiova un spaţiu amplu, destinat producătorilor agricoli, în vederea expunerii spre comercializare a unei game variate de produse agroalimentare obţinute în propriile gospodării. În plus, această sărbătoare a produselor agroalimentare româneşti va fi marcată şi în Piaţa Orizont din Craioviţa Nouă, o piaţă pe care am alocat-o exclusiv producătorilor, prin intermediul Cooperativei Agricole Legume Dunărene”, a declarat Alin Mărăcine, administrator / director general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Sărbătorită pentru prima dată pe 10 octombrie 2017, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti a fost institută prin Legea nr. 168 din 12 iulie 2017. Potrivit expunerii de motive a proiectului întocmit de iniţiatorii actului normativ, stabilirea acestei sărbători are drept menire stimularea producătorilor autohtoni, „prin valorificarea propriilor produse către consumatori şi stimularea acestora pentru a produce calitativ şi cantitativ pentru viitor”.

Adrian DINU – Purtător de cuvânt

SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL

happy wheels