Piaţă Volantă în centrul Craiovei, pe 9-10 noiembrie

COMUNICAT DE PRESĂ – 6 noiembrie 2019

SC Piețe și Târguri Craiova SRL va organiza Piață Volantă în centrul Craiovei și în wekeendul 9-10 noiembrie 2019. Locaţia va fi aceeaşi din ultimele trei săptămâni, piaţa urmând a fi amenajată în zona pietonală a străzii Theodor Aman, între Casa de Pensii şi English Park. De aici, sâmbătă şi duminică, craiovenii vor avea ocazia să-şi poată achiziţiona direct de la producători o gamă foarte diversificată de produse: flori, fructe şi legume proaspete, dulciuri de casă, preparate tradiţionale din carne, brânzeturi, miere și produse apicole, fructe uscate, ulei de primă presă, ori dulceţuri şi băuturi.

„Prin intermediul Pieţei Volante, pe care am organizat-o în ultima perioadă, weekend de weekend, în zona pietonală a Centrului Istoric, continuăm şi săptămâna aceasta campania de sprijinire şi promovare a fermierilor şi a micilor producători de preparate de casă ori tradiţionale. De această dată avem în vedere clienţii-copii, care vor avea un motiv în plus să vină în Piaţa Volantă. Pentru că vom aduce, special pentru ei, un comerciant nou, care nu doar că prepară dulciuri inedite, dar are şi o metodă aparte de atragere a clienţilor, în special a celor mici. Aşadar, îi aşteptăm sâmbătă şi duminică pe craioveni, cu mic – cu mare, pentru a-şi face cumpărăturile din Piaţa Volantă, în cadrul acestui proiect pe care îl derulăm împreună cu Primăria Craiova”, a precizat Adrian Dinu, purtător de cuvânt al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Piața Volantă își va desfășura activitatea în zona pietonală a străzii Theodor Aman din Centrul Istoric al Craiovei, între Casa de Pensii și English Park, în fiecare weekend, până pe 24 noiembrie 2019.

happy wheels