În contextul în care Punctul de sacrificare a mieilor din Piaţa Chiriac, administrată de SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL, va fi, se pare, singurul de acest fel din judeţul Dolj, se doreşte achiziţionarea de Servicii de promovare/publicitate, de tipul realizării şi publicării într-un ziar tipărit cu apariţie cotidiană în judeţul Dolj a unei machete publicitare cu privire la amenajarea, în perioada 6-11.04.2015, a unui punct de comercializare şi sacrificare a mieilor pentru Paşte în Piaţa Chiriac. Pentru un impact cât mai puternic, se consideră necesară difuzarea machetei publicitare în toate cele 3 (trei) ziare tipărite cu apariţie cotidiană din judeţul Dolj (Gazeta de Sud, Ediţie Specială, Cuvântul Libertăţii), cu condiţia ca oferta fiecăruia dintre ele să îndeplinească toate condiţiile cerute în prezentul document, iar contractele se vor încheia individual, cu fiecare ofertant. Se solicită ofertă pentru realizare şi publicare de anunţ/machetă alb/negru de mare publicitate, care să aibă dimensiuni minime de 100 cmp. Macheta publicitară să fie publicată zilnic, timp de minim cinci zile, în perioada 6-11 aprilie 2015. Ziarele se vor ocupa de concepţia şi de realizarea machetelor publicitare. Oferta financiară a fiecăruia dintre ziare să nu depăşească suma de 800 lei, fără TVA.
Ofertele trebuie depuse la secretariatul SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL până, cel târziu, vineri, 3 aprilie 2015, ora 9.00. Relaţii suplimentare la telefon 0766.096.445 – Purtător de cuvânt Adrian DINU.