COMUNICAT DE PRESĂ – 9 aprilie 2020
SC Piețe şi Târguri Craiova SRL a luat decizia de a nu mai organiza în acest an obişnuita piaţă de miei înaintea sărbătorii Paştelui.
„Având experienţa anilor trecuţi, ştim că în Punctul de comercializare şi sacrificare a mieilor venea foarte multă lume – atât comercianţi, cât şi cumpărători. O asemenea aglomeraţie contravine, însă, prevederilor din ordonanţele militare şi recomandărilor Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în condiţiile necesităţii păstrării unei distanţe de 1,5 – 2 metri între persoane şi a interdicţiei pentru grupuri mai mari de trei persoane. În contextul actual, în care distanţarea socială primează în lupta împotriva epidemiei de coronavirus, am considerat că sănătatea populaţiei este mai importantă decât păstrarea tradiţiei, astfel că ne-am decis să nu mai amenajăm o astfel de piaţă de miei”, a declarat Alin Mărăcine, administrator/director general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.
Craiovenii
vor putea, totuşi, să-şi procure din pieţe carnea de miel pentru
masa de Paşte. Au posibilitatea să o achiziţioneze fie din
măcelării, fie comandând-o direct comercianţilor de lactate şi
brânzeturi din pieţe, care sunt şi crescători de animale.
Până
anul trecut, singurul spaţiu autorizat din judeţul Dolj pentru
comercializarea şi sacrificarea mieilor de Paşte era cel amenajat
de SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, fie în Piaţa Chiriac, fie în
Piaţa Brestei. Acest punct de sacrificare funcţiona pe principiile
unui abator temporar. Aici erau comercializaţi doar miei crotaliaţi,
iar măcelari autorizaţi făceau sacrificarea în spaţii dotate cu
apă caldă şi rece, dispunând de asomator şi staţie de
sterilizare a cuţitelor, după care un medic veterinar verifica
toate carcasele animalelor sacrificate, aplicând pe acestea marca de
sănătate.
Adrian DINU – Purtător de cuvânt SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL