Anunţ
Consultarea publică a cetăţenilor cu privire la proiectul
Regulamentului de funcţionare pentru Piaţa Chiriac
Publicat pe 11 Aprilie 2022
SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL a inițiat procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administrația publică, în vederea adoptării Regulamentului de funcţionare pentru Piaţa Chiriac.
Persoanele fizice sau persoanele juridice interesate pot depune propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la proiectele supuse consultării, până la data de 02.05.2022, ora 10.00, la sediul SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL, str Calea Bucureşti, nr. 51 sau pe e-mail: pietecraiova@yahoo.com.
Anunţ
Consultarea publică a cetăţenilor cu privire la proiectele
Regulamentelor de funcţionare pentru Piaţa Centrală,
Piaţa Brazda lui Novac, Piaţa Gării, Piaţa Valea Roşie,
Piaţa Craioviţa Nouă BIG, Piaţa Orizont, Piaţa Dezrobirii,
Piaţa Ciupercă, Târgul Municipal Craiova si Piata Volanta
Publicat pe 4 Iulie 2018
SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL a inițiat procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind transparenta decizională în administrația publică, în vederea adoptării regulamentelor de funcţionare pentru Piaţa Centrală, Piaţa Brazda lui Novac, Piaţa Gării, Piaţa Valea Roşie, Piaţa Craioviţa Nouă BIG, Piaţa Orizont, Piaţa Dezrobirii, Piaţa Ciupercă, Târgul Municipal Craiova si Piata Volanta.
Persoanele fizice sau persoanele juridice interesate pot depune propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la proiectele supuse consultării, până la data de 16.07.2018, ora 16.30, la sediul SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL, str Calea Bucureşti, nr. 51 sau pe e-mail: pietecraiova@yahoo.com.
Regulament Piata Craiovita Noua BIG
Regulament Piata Brazda lui Novac
ANUNŢ
Adoptare Regulamente de funcţionare Piaţa Orizont, Piaţa Dezrobirii, Piaţa Ciupercă, Piaţa Chiriac, Târg Municipal Craiova
Publicat pe 7 august 2017
SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL a inițiat procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind transparenta decizională în administrația publică, pentru adoptarea regulamentelor de funcţionare ale pieţelor Orizont, Dezrobirii, Ciupercă, Chiriac, precum şi al Târgului Municipal Craiova
Persoanele fizice sau persoanele juridice interesate pot depune propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la proiectele supus consultării, până la data de 18.08.2017, ora 9.00, la sediul SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL, str Calea Bucureşti, nr. 51, prin fax: 0251.410.696 sau e-mail: pietecraiova@yahoo.com.
Raport consultare publica regulamente piete
regulament piata ORIZONT 2016 07,08,2017
regulament piata DEZROBIRII 07,08,2017
regulament piata CIUPERCA 07,08,2017
regulament piata CHIRIAC 07,08,2017
regulament functionare TARG MUNICIPAL 07,08,2017
ANUNŢ
Adoptare Regulament de Organizare şi Funcţionare al SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL
Publicat pe 25 august 2017
SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL a inițiat procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administrația publică, pentru adoptarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL.
Persoanele fizice sau persoanele juridice interesate pot depune propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la proiectele supus consultării, până la data de 05.09.2017, ora 9.00, la sediul SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL, str Calea Bucureşti, nr. 51, prin fax: 0251.410.696 sau e-mail: pietecraiova@yahoo.com.