Scris in data de 30 mart. 2017
SC Piețe și Târguri Craiova SRL va concesiona fosta piață Brestei de la primărie, pentru numai nouă zile, pentru a organiza punctul de comercializare și sacfrificare a mieilor de Paști.
Măsura va fi adoptată, la cererea SRL-ului municipal al Piețelor, la ședința din 30 martie a consiliului local municipal.
Potrivit proiectului aflat pe ordinea de zi a ședinței de consiliu local, va fi modificat ci contractul de concesiune dintre municipalitate și SC Piețe și Târguri Craiova SRL, pentru ca valoarea redevenței datorate de srl să includă suma corespunzătoare spațiului agro-alimentar din cartierul Brestei și terenul aferent
Directorul srl-ului municipal al piețelor, Alin Mărăcine. spune că spațiul agro-alimentar din Brestei poate fi amennajat în timp util pentru comecializarea și sacrificarea mieilor, după toate regulile impuse de legislație.
„Orientarea noastră către această piață este justificată de faptul că acolo este singurul punct de lucru unde, într-un timp relativ scurt, putem amenaja spațiul în asa fel incât să respectăm legislația specifică aflată în vigoare. Noi suntem cu temele făcute, ne-am pregătit din timp în acest sens, avem toată documentația necesară pentru ca, imediat ce această propunere aflată pe masa consilierilor locali va primi aprobarea, să trecem la procedurile interne ce țin de semnarea unui contract cu o firmă specializată și autorizată în domeniul sacrificării animalelor, de stația de sterilizare a echipamentelor folosite la sacrificare-asomator, de amenajare a posturilor de sacrificare și a spațiului destinat verificării cărnii, unde permanent un medic veterinar delegat de către Direcția Sanitar-Veterinară Dolj va face analizele specifice și va aplica fiecărui animal sacrificat o marcă de sănătate”, a declarat Alin Mărăcine.
(Sursa: OLTENAŞUL – http://www.oltenasul.ro/piata-de-miei-la-craiova-din-nou-in-brestei-in-perioada-10-18-aprilie-2017/)