Craiovenii ar putea ajunge să cumpere miei de Paşte doar din măcelării, din cauza normativelor europene, care interzic amenajarea, ca în fiecare an, a unui punct de sacrificare într-o piaţă din municipiu, pe motiv că nu s-ar respecta „bunăstarea animalelor”.
Potrivit prevederilor Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr. 853/2004, privind regulile specifice aplicabile produselor de origine animală, sacrificarea animalelor – inclusiv a mieilor de Paşte – trebuie să se realizeze numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare. Lista acestor abatoare autorizate, în care se respectă reglementările europene, este publicată pe site-ul ANSVSA.
Citeste mai multe pe oltenasul.ro